Topul luxului imobiliar

News

Am găsit cea mai scumpă vilă de lux din București! Costă 15.000.000 E

 

E prea puțin să le spui case și nici termenul de vile nu pare suficient pentru a ilustra luxul și măreția pe care le oferă aceste construcții, ce depășesc cu mult chiar și cele mai îndrăznețe visuri. Desigur, toate aceste calități se reflectă în prețul de piață al imobilelor, care pornește de la 5.000.000 și poate ajunge la 15.000.000 de euro. Iată cinci imobile din București care dau trendul opulenței imobiliare, reunite într-un top realizat de Regatta. Primele trei din acestea se află în zona Dorobanți.

 

15 locuri de parcare în subsol, trei lifturi, din care unul panoramic, scări din piatră, ferestre cu tâmplărie din lemn cu aluminiu, pardoseli din granit și travertine, bucătărie profesională și loc pentru servit masa, birouri cu lumină naturală și pereți din sticlă, apartament cu vedere asupra orașului, sistem de aer condiționat cu aport de aer proaspăt, generator, toate acestea desfășurate pe o suprafață de 2.300 de metri pătrați și patru niveluri, în una din cele mai luxoase zone ale Bucureștiului.

„Acestea sunt doar o parte din facilitățile oferite de proiectul unicat realizat în stilul arhitectural art-deco, în una din cele mai bine cotate zone ale Bucurestiului, listat, în prezent, de Regatta, la prețul de 15.000.000 de euro. Vorbim de un imobil realizat cu materiale de calitate premium și aflat la o distanță de doar câteva minute de mers pe jos față de parcurile Kiseleff și Herăstrău, pe o stradă cu trafic redus și multă verdeață, într-un cartier exclusivist, plin de ambasade și vile monument istoric”, a descris proprietatea Eduard Uzunov.

Luând ca reper fabuloasa proprietate, pe care a plasat-o pe locul I, fondatorul Regatta a întocmit un Top 5 al imobilelor opulente scoase la vânzare în această perioadă.

Pe locul II se află o proprietate cu o suprafață construită de 1.600 de metri și un teren de 700 de metri pătrați, aflată în zona Dorobanți-Capitale și evaluată la 8.200.000 de euro.

Vila nou renovată dispune la demisol de piscina, baie de aburi și saună, bucătărie, depozitare, dormitoare, băi și sală de cinema, la parter de living, sufragerie, birou, atrium și terasă, la etajele 1 și 2 și la mansardă, de nenumărate dormitoare, fiecare cu dressing și baie.

Locul III este ocupat de un alt imobil „de Dorobanți”, care are o suprafață  construită de 1.300 de metri și un teren de 600 de metri pătrați, totul la prețul de 6.000.000 de euro.

La kilometrul 0 al Capitalei, pe strada Batiștei, se află vila care ocupă locul IV al topului luxului imobiliar din punct de vedere al prețului: 5.500.000 de euro. Suprafața construită a acesteia este de 2.500 de metri, iar terenul măsoară 2.135 de metri pătrați.

Proprietatea de pe Locul V, aflată în zona Kiseleff, costă 5.000.000 de euro și include un imobil de 1.200 de metri pătrați, cu 20 de camere și un teren de 910 metri pătrați. Este un adevărat palat luxos, cu o arhitecturaă impresionantă, specifică perioadei interbelice, în care se punea preț pe spațiile mari deschise, camerele înalte și luminoase, precum și pe scările placate cu marmură și mozaic. Construcția are 20 de camere, două bucătării, șapte băi, trei balcoane și trei terase, iar în curte dispune de 10 locuri de parcare.

 „Toate aceste proprietăți sunt, dincolo de valoarea în bani, unele din cele mai spectaculoase din portofoliul nostru. Warren Buffet, investitor și filantrop american, unul dintre primii cei mai bogați oameni din lume a spus în 2008, în timpul marii crize financiare globale:  “Price is what you pay. Value is what you get”, în română „ Prețul este ceea ce plătești. Valoarea este ceea ce primești”, iar de atunci aceste cuvinte au devenit sloganul companiei Regatta, deoarece am considerat că ne reprezintă cel mai bine. Pentru noi, proprietatile nu sunt doar o ofertă într-o listă, ci povești, experiențe și decizii pentru toată viața. Și nu doar în privința imobilelor rezidențiale gândim așa, ci și a spațiilor pentru birouri sau atunci când alegem locul în care se va pune piatra de temelie a unui proiect uriaș. Totul este despre respectul față de client și față de proprietate”, a conchis Eduard Uzunov.

This site uses cookies. Sailing further you agree on the use of cookies.