post image 1

Ce facem cu banii noștri? INVESTIȚIA IMOBILIARĂ, cea mai sigură într-o piață financiară volatilă

În contextul turbulențelor de pe piețele financiare, afectate de prăbușiri ale unor bănci importante, Eduard Uzunov, președintele Regatta, una dintre cele mai mari companii din domeniul imobiliar, vine cu o soluție pentru investiții „care nu se devalorizează”.

„Este cel mai important să investești în imobiliare”

„După cum se observă în ultimele zile, piața financiară este în fierbere, situația unor bănci devine foarte volatilă și dă frisoane celor care au banii în bănci.

Telefonul mobil îți permite să faci tranzacții instant, fapt ce poate conduce la căderea unei bănci în doar câteva ore.

În acest moment al pieței, este cel mai important să investești în imobiliare, în oferte cu locații extraordinare, care nu se devalorizează.

Imobiliarele sunt cea mai sigură investiție în acest moment, iar la Regatta vă putem oferi cele mai bune soluții pentru o investiție inteligentă”, a transmis președintele Regata, Eduard Uzunov.

În 2023, Regatta împlinește 30 de ani de activitate pe piața imobiliară, fiind una dintre cele mai importante și mai longevive companii cu capital integral românesc și unul dintre dintre jucătorii cheie ai industriei de real estate.

 

Link articol: https://www.gandul.ro/diverse/ce-facem-cu-banii-nostri-investitia-imobiliara-cea-mai-sigura-intr-o-piata-financiara-volatila-19944495

Acest site foloseşte cookies. . Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.