Clădirile istorice au început să atragă din ce în ce mai mult interesul investitorilor și dezvoltatorilor imobiliari, care au înțeles că oferta limitată și poveștile deosebite din trecut reprezintă o oportunitate pentru un viitor prosper.

„Există un interes foarte mare pentru case istorice. Întotdeauna am vrut să îi influențez pe dezvoltatori să se aplece asupra acestor puncte clare, acestor puncte-cheie ale Bucureștiului. Cei inteligenți au început să cumpere în zone fierbinți, precum este cea a Ateneului Român, care cred că e zona cea mai frumoasă din București”, afirmă Eduard Uzunov, președintele și fondatorul companiei Regatta Real Estate, unul dintre cei mai experimentați imobiliari. 

Tendința este confirmată chiar de mutări recente din piața imobiliară, precum anunțul One United Properties din luna decembrie, când dezvoltatorul a cumpărat trei clădiri istorice în centrul Capitalei, printre care și Hotelul Muntenia. 

Dosar 23 pentru 2023. Încotro se îndreaptă businessul și societatea din România?

Fiind pasionat de istorie, artă și cultură, cofondatorul galeriei de artă Rotenberg-Uzunov crede că poveștile din spatele clădirilor istorice ar trebui să fie mai cunoscute și mai bine valorificate. 

„În urmă cu mai mulți ani, am vândut casa în care a locuit savantul Nicolae Paulescu, vizavi de ea era casa Anghel Saligny, lângă casa Hristo Botev. Să ne uităm în istorie să vedem cine au fost oamenii aceștia! Casele acestea au povești extraordinare.” 

Uzunov consideră că termenul „case vechi” este incorect, pentru că ele pot fi considerate „vechi” doar în măsura în care istoria este „veche”. Totuși, perioada comunistă a avut un impact foarte puternic asupra acestor clădiri istorice și asupra modului în care le privim. 

„Cea mai mare frustrare am avut-o atunci când am văzut un film românesc vechi; era o scenă în care câțiva copii lucrau într-un atelier care era organizat în salonul unei case istorice extraordinare. Din cauza naționalizării, au ajuns să existe zone în România care sunt făcute praf, în care sunt castele, palate, erau renumite stațiuni turistice, balneoclimaterice. Trebuie să tragem un semnal de alarmă.” 

Acum, aceste clădiri istorice atrag un interes ridicat, atât din partea unor oameni de afaceri și a unor dezvoltatori imobiliari locali, cât și din partea investitorilor străini care vin în București înțelegând oportunitatea care vine din oferta limitată și din încărcătura istorică atașată clădirilor de importanță istorică. 

„Există un interes mare și pentru că s-a ajuns la niște prețuri caraghioase pentru case istorice și palate. Palatul Athanasovici este un palat senzațional, cu o scară monumentală, acolo a fost și consulatul Ungariei. Se vinde la 3,5 milioane de euro, în condițiile în care sunt penthouse-uri în București care s-au vândut cu opt milioane de euro.” 

Mulți dintre proprietarii clădirilor istorice din Capitală au trecut printr-un proces complicat de retrocedare după căderea comunismului, care a durat chiar și două decenii în unele cazuri.

„Este cazul Palatului H. Spayer, făcut în 1890. Ce s-a întâmplat cu acea casă? Au venit comuniștii, au naționalizat-o, iar după revoluție a fost dată Asociației de Revoluționari 21 Decembrie. Proprietarii de drept, care au fugit și trăiau în Italia, au revendicat-o, dar au stat 19 ani ca s-o recapete. (…) Aceste comori au fost sacrificate de comunism”.

Moștenitorii unora dintre imobilele istorice sunt acum mai pregătiți să vândă, ceea ce alimentează oportunitatea. „Toată lumea e mai dispusă să vândă, sunt mulți moștenitori și vor să vândă să își împartă între ei, să nu se certe.” 

În cazul altor clădiri care pot fi revalorificate, restaurate și puse din nou în valoare pentru ceea ce reprezintă, Eduard Uzunov crede că e nevoie de o schimbare de paradigmă. 

„Se schimbă paradigme. Mă gândeam dimineață de ce țin așa de mult la casa în care au trăit părinții mei, de ce țin și eu la ideea asta conform căreia casa părintească nu se vinde? Paradigmele astea ne țin pe loc. Oamenii de afaceri puternici trec mult mai ușor peste aceste lucruri emoționale.” 

Clădirile istorice devin cu atât mai importante într-o capitală, cu cât e vorba de o metropolă care atrage și turiști într-un număr mare. Deși Bucureștiul nu poate fi comparat cu Londra sau cu Parisul, orașul are o resursă istorică mai mare decât capitalele țărilor din regiunea Europei Centrale și de Est. 

„Aceste clădiri sunt comori, iar Bucureștiul a fost promovat dintotdeauna drept Micul Paris, pentru că aceasta e realitatea. Vin oameni din Polonia și alte țări din regiune și observă acest lucru. (…)  Suntem metropolă europeană și ne putem alinia prețurilor europene, mai ales dacă ne comparăm cu Varșovia, spre exemplu. Nu te poți compara cu Paris sau cu Londra pentru că au altă conotație turistică, iar turismul aduce cumpărători, așa cum turismul din Dubai a adus mulți cumpărători ruși, ucraineni, chinezi sau indieni.” 

Compania de consultanță imobiliară a lui Eduard Uzunov a înregistrat anul trecut, potrivit propriilor estimări, afaceri de 1,1 milioane de lei din comisioanele încasate pe tranzacțiile intermediate, însă antreprenorul subliniază că rezultatul a fost afectat de impactul războiului din Ucraina. Anul acesta împlinește 30 de ani de când activează în acest domeniu și țintește un rezultat pe măsură. 

„Trebuia să fie mult mai mare anul trecut, dar a venit războiul. Am fi avut tranzacții-record, dar investitorii s-au retras de teama problemelor din regiune. Dar anul acesta va fi altfel”, spune Eduard Uzunov, potrivit căruia principalii cumpărători din piață interesați de clădiri istorice sunt cei care au înțeles potențialul acestui segment, dar și dezvoltatorii care caută locații bune. 

Chiar și așa, compania a realizat câteva tranzacții importante pe piața imobiliară: cel mai scump teren vândut în România, cu 5.980 de euro, în zona Primăverii; o tranzacție de șapte milioane de euro în zona Barbu Văcărescu, unde se va dezvolta proiectul One City Club, iar la finalul anului s-a semnat One Plaza Athénée din strada Clemenceau, în apropierea Ateneului Român, o clădire în construcție unde va funcționa un hotel, cu o valoare de 13,5 milioane de euro. El menționează și proiectul Casa Mița Biciclista, la a cărei vânzare a participat în urmă cu mai mulți ani și care a devenit un fenomen anul trecut, după refacere și redeschidere. „Casa Mița Biciclista este doar începutul oficial al revenirii clădirilor istorice. O să vezi!”, e de părere Eduard Uzunov, care spune că are în portofoliu și alte câteva clădiri emblematice, care așteaptă să primească o nouă viață.

Link articol Forbes : https://www.forbes.ro/dosarul-23-pentru-2023-eduard-uzunov-trecutul-o-oportunitate-de-viitor-316526